Blog Lifestyle NEWS

Waterdrop România lansează noua colecție sustenabilă în ediție limitată de Valentine’s Day

Odată cu intrarea în luna iubirii și a cadourilor, Waterdrop România lansează pe piață o colecție în ediție limitată de Valentine’s Day. Gama de produse conține recipiente, accesorii, precum și un nou sortiment de băuturi Microdrink – LOVE, o combinație de rodie, fructe de goji și schisandra, ideală pentru un plus de hidratare și stare de bine.

Cu o abordare conștientă a mediului înconjurător și o viziune orientată spre sustenabilitate, Waterdrop oferă soluții inovatoare și durabile pentru a încuraja consumatorii să adopte un stil de viață sănătos și un regim de hidratare echilibrat, punând accent pe cea mai valoroasă resursă a planetei – apa.

„Ne propunem ca anul acesta, de sărbătoarea iubirii, să insuflăm alegerea de cadouri utile pentru cei dragi și, totodată, să încurajăm iubirea de sine. Vrem să fim alături de consumatori în viața lor de zi cu zi și să îi ajutăm să fie în echilibru cu propriul corp, să facă alegeri sănătoase în ceea ce privește regimul optim de hidratare”, declară Katerina Navratilova, CEO Waterdrop CEE.

Microdrink este un produs ecologic pur, din extracte naturale de fructe și plante, precum și vitamine, ce nu conține zahăr sau conservanți. Fiecare cub se dizolvă în 400-600 ml de apă rece și are propria combinație specială de fructe și vitamine. 

Noul sortiment LOVE, din colecția de Valentine’s Day, îmbogățește apa cu o serie de extracte naturale din plante, fiind încă o opțiune sănătoasă pentru hidratarea adecvată. Rodia, unul dintre cele mai puternice fructe antioxidante, este o sursă bogată de vitamine și minerale importante pentru organism, ajutând la creșterea imunității și la refacerea pielii uscate datorită conținutului mare de apă. Cu un gust unic dulce-acrișor, goji este un ingredient indispensabil în medicina tradițională chineză, cu un conținut scăzut de calorii, însă bogat în fibre și nutrienți, adesea folosit în lupta împotriva virusurilor și bacteriilor. Schisandra sau „fructul celor 5 arome”, plantă cunoscută pentru faptul că echilibrează funcțiile corpului, are efecte calmante, fiind considerat un medicament natural antistres.

LOVE, în ediție limitată, se alătură astfel celor 12 arome permanente existente deja în portofoliul companiei Waterdrop, care conțin mixuri interesante de ingrediente, precum coacăz negru, soc negru și, acai, mango, cactus și anghinare, guarana, mure și nucă de cola și physalis, rozmarin și mentă.

Odată cu lansarea sortimentului LOVE, Waterdrop a creat și o nouă sticlă cu design tematic, cu flori de cireș japonez, în ediție limitată. Recipientul este confecționat din sticlă borosilicată de înaltă calitate, cu aspect mat, rezistentă la căldură și zgârieturi, perfectă pentru transportul sigur și confortabil al băuturii. Având o capacitate de 600 ml, acesta este prevăzut cu un capac din oțel inoxidabil, ce se închide etanș pentru a evita vărsarea conținutului în timpul transportului. 

Pentru promovarea unui stil de viață sustenabil, Waterdrop a creat un set de pahare și paie din sticlă, fabricate dintr-un material foarte rezistent. Reutilizabile și durabile, potrivite pentru orice tip de băutură, fie rece sau caldă, paiele din sticlă sunt o alternativă ideală la cele din plastic, care fac parte dintre cele mai întâlnite deșeuri microplastice. Paiele din sticlă sunt transparente și pot fi folosite timp îndelungat, fiind produse din sticlă borosilicată, iar curățarea lor se face foarte ușor, cu ajutorul periei speciale incluse în pachet. 

„Grija pentru mediu este una dintre valorile de bază ale companiei și investim constant în cercetare și dezvoltare, o componentă esențială în activitatea noastră. Ne propunem să lansăm produse cât mai sustenabile și durabile, pentru a încuraja oamenii să renunțe la plastic și să adopte un stil de viață prietenos cu mediul înconjurător”, a mai declarat Katerina Navratilova, CEO Waterdrop CEE.

Despre Waterdrop

Waterdrop este un brand fondat în 2016 de Martin Donald Murray and Henry Murray, având misiunea să încurajeze oamenii de pretutindeni să consume mai multă apă pentru o viață mai sănătoasă, longevivă și sustenabilă. Brandul este prezent la nivel mondial pe 12 piețe, 11 piețe din Europa (Germania, Austria, UK, Franța, Italia, Olanda, Spania, Cehia, Slovacia, Polonia, România) și SUA, deservind peste 1 milion de clienți la nivel global.

Waterdrop CEE urmează să aniverseze 4 ani de activitate în luna mai. Compania se angajează să manipuleze cu atenție materia primă de bază, apa, și să contribuie la protejarea mediului înconjurător. Prin soluțiile oferite, se salvează până la 98% din ambalaje și CO2, protejând resursele planetei.

Waterdrop® înseamnă funcționalitate și design la cele mai înalte standarde de calitate și estetică. Datorită calității ingredientelor și designului unic al produselor, Waterdrop este mai aproape de comunitatea să în viața de zi cu zi, contribuind în mod activ la promovarea unui stil de viață echilibrat.

Mai multe informații pe www.waterdrop.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *