Aproape 900 de kilometri din traseu sunt disponibili în imagini Street View Începând din această toamnă, o mare parte din traseul Via Transilvanica este disponibil în imagini panoramice Street View, pe Google Maps. Aproape 900 de kilometri ai drumului pot fi explorați digital de orice persoană din lume, cu o conexiune la internet. Via Transilvanica este proiectul Asociației Tășuleasa Social …
Work&Travel Guide #LifeWithBianca
[vc_row][vc_column][vc_column_text]Hello, hello! Nu știu dacă ați văzut, dar de curând mi-am deschis și un canal de YouTube, unde încerc să fiu cât de activă pot. Deja v-am înnebuni pe Instagram cu pozele mele din America și am început să fiu întrebată de multe persoane despre experiența mea, așa că am zis că e momentul potrivit să vin cu niște declarații …
2017 & The American Dream
[vc_row][vc_column][vc_column_text]RO Version 2017 a fost cu siguranță cel mai bun an al meu de până acum. Bine, spun asta despre absolut fiecare an care se scurge, dar anul acesta a fost ceva cu totul diferit. 2017 a fost despre noi începuturi și despre a-mi îndeplini visele. Cel mai mare obiectiv al meu este să călătoresc cât mai mult posibil iar …
Travel in U.S.A. Part I – Montana to Seattle
[vc_row][vc_column][vc_column_text]RO: Nu știu cum a fost vara voastră, dar a mea a fost cu siguranță una plină de aventuri. Am plecat din România pentru câteva luni de zile, gata să-mi împlinesc așa-zisul vis american. Pentru a reuși acest lucru, m-am înscris în programul Work&Travel alături de iubitul meu, ceea ce ne-a propulsat în Essex, Montana sau mijlocul pustietății. Nu o …
Into the Wild
[vc_row][vc_column][vc_column_text]Romanian: Vă povesteam în articolele anterioare despre aventura mea în Cluj. În ultima zi am ținut neapărat să vizitez și celebra Grădină Botanică, cu toate că vremea nu a fost chiar de partea mea. Totuși, nu m-am dat bătută și s-a lăsat cu un mic shooting. Dacă ajungeți prin Cluj, chiar trebuie să vizitați acest loc. Nu ratați serele. Cea …
Food of Cluj
[vc_row][vc_column][vc_column_text]RO: Bună, dragilor! După cum vă povestisem în articolul anterior, pe lângă cele câteva obiective turistice pe care am apucat să le vizitez, am reușit să explorez puțin și restaurantele Clujului, evident, partea mea preferată. Dacă nu mă cunoașteți până acum, țin să vă spun că tind să fiu o gurmandă incurabilă, iar a descoperi și testa cât mai mult din …
Explore Cluj
[vc_row][vc_column][vc_column_text]RO: În vacanța de primăvară (Știu, sună ca și când s-a întâmplat asta acum nu știu câți ani) am fost la Cluj, întrucât nu mai vizitasem acest oraș până acum. Mi-am dorit mult să vizitez un nou oraș din frumoasa noastră Românie. Am stat patru zile și trei nopți, deci nu a fost posibil să văd chiar tot ce aș fi …