Blog Lifestyle

#Womanism – OWN your Health, Confidence, Time, Choices, Style, Body

După cum v-am povestit deja pe Instagram, luni am participat la conferința de presă susținută de INTERSPORT România și Ran Events la Sensio Living, un eveniment ce a avut ca scop prezentarea filozofiei #WOMANISM. Am plecat super inspirată de la acest eveniment și vreau să vă transmit și vouă un vibe pozitiv, pentru că fiecare dintre noi suntem într-o anumită măsură niște “gimnaste” ale vieții de zi cu zi.

Este evident pentru toți că timpul se comprimă și epoca modernă vine cu noi provocări, mai ales pentru noi, femeile. Tot ce avem de făcut este să nu ne dăm bătute niciodată, să ne asumăm fiecare rol și să devenim stăpânele propriilor vieți, căci numai așa vom putea să cucerim tot ce ne aparține.

INTERSPORT crede în puterea feminină și a lansat o platformă digitală plină de inspirație pentru a putea fi alături de cât mai multe femei în această luptă contemporană cu timpul, stilul personal, sănătatea, propriul corp, încrederea de sine și alegerile pe care trebuie să le luăm la fiecare pas. Vă invit și pe voi să vizitați site-ul womanism.intersport.ro  atunci când sunteți în cumpănă și aveți nevoie de un boost motivațional.

Intersport Manifesto #Womanism

Ce înseamnă #WOMANISM?

Protagonistele acestei campanii sunt șase femei cu personalități diferite, dar atât de puternice, fiecare reprezentând un domeniu provoator din viața fiecăreia dintre noi. Hai să le descoperim împreună poveștile inspiraționale!

OWN YOUR HEALTH #WOMANISM

Own Your HealthAdela Popescu

Ea vorbește despre cât este de important să ai lângă tine oamenii potriviți, care să te cunoască în profunzime și să știe exact ce buton să apese pentru a te ajuta să îți redobândești sănătatea, atât cea fizică, cât și mentală. Mai știți acel dicton latin, “Mens sana in corpore sano”? Cred că în acești ani nebuni, avem nevoie cu atât mai mult de un echilibru între minte și trup pentru a putea face față la stresul zilnic și provocările aferente. Pot confirma, de curând fac sport constant și are un impact incredibil asupra corpului meu și a stării de spirit.

OWN YOUR CONFIDENCE #WOMANISM

Own Your ConfidenceDana Rogoz

Dana scoate în evidență importanța susținerii femeilor de către femei și o prezintă pe cea care o inspiră pe ea să ia atitudine, Natașa Ungureanu. Sunt de acord, ar trebui să existe mai multă susținere între noi femeile, pentru că de multe ori, neintenționat sau nu, uităm să fim empatice și tindem să fim puțin egoiste. Toate ne luptăm cu aceleași probleme, deci de ce să ne punem piedici dacă putem să ne ridicăm una pe cealaltă? Încrederea

OWN YOUR TIME #WOMANISM

Own Your TimeAnca Sînă Serea

Timpul este un subiect extrem de actual în 2019, mai mult ca niciodată, eu cel puțin așa simt. Anca vorbește despre cât de multă disciplină este nevoie pentru a ieși câștigătoare în cursa cu timpul și admite că este normal să te oprești și să îți dedici timp și pentru tine în mijlocul tuturor activităților pe care trebuie să le faci pentru ceilalți. Avem mereu nevoie de mai mult timp, cred că toate ne-am dori ca uneori ziua să aibă mai mult de 24h. Trebuie să nu uităm să avem timp pentru noi, pentru a putea dedica timp de calitate și celor din jurul nostru. Cea mai bună modalitate este să nu ne luăm la întrecere cu timpul, ci să-l atragem de partea noastră.

OWN YOUR CHOICES #WOMANISM

Own Your ChoicesDeea Codrea

Deea descrie modul în care alegerile dificile, dar inspirate, au ajutat-o să ajungă unde este acum: și-a asumat riscuri și a învățat să își asculte instinctul, nu părerile celorlalți. “Nu este deloc ușor să fii femeie într-o lume a bărbaților”, însă împreuna suntem mai puternice. Ea visează la o uniune între femei și promovează conceptul #BabePower.

OWN YOUR STYLE #WOMANISM

Own Your StyleAnca Ciota

Anca vorbește despre cât este de important să te simți bine în propriul corp. A realizat că odată ce te accepți pe tine, cea din oglindă, atunci orice porți va arăta minunat. Este important să nu fim în competiție unele cu celelalte, ci doar cu propria persoană, numai așa vom putea ajunge la cea mai bună versiune a noastră.

OWN YOUR BODY #WOMANISM

Own Your Body  – Larisa Iordache

Larisa este o gimnasta cu rezultate extraordinare și își spune povestea, demonstrând că voința și cunoașterea propriului corp chiar poate muta munți și schimba destine.

Noi, femeile, suntem de neoprit atunci când ne propunem ceva. Suntem ambițioase, luptătoare, puternice. Important este să nu uităm să avem grijă de propriul corp în această continuă criză de timp, să ne iubim așa cum suntem, să nu uităm să evoluăm, să avem încredere în propriile forțe și să ne susținem mai mult.

Promit ca în zilele următoare să revin și eu cu povestea unei persoane care m-a inspirat în urmă cu mulți ani.

Vă provoc și pe voi să acceptați provocarea #WOMANISM și să povestiți pe Instagram, alături de hashtag-ul campaniei, povestea voastră, răspunzând la întrebarea:

Care este acea femeie care te-a inspirat într-un moment important din viața ta? 

De asemenea, INTERSPORT are și un cadou simpatic pentru voi, valabil până pe 24 aprilie.

Până data viitoare, vă doresc multă inspirație și putere de a merge mai departe!

(1) Comment

  1. […] promis zilele trecute în articolul despre campania celor de la Intersport, #WOMANISM, că voi reveni cu un exemplu inspirațional […]

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *