Beauty Blog

My Favorite Liquid Lipstick | Boys’n Berries All Day Matte Review

Rujurile lichide mate au devenit un must în materie de beauty în ultimii ani de zile, iar dacă nu ați avut ocazia să purtați vreunul până acum, nu e timpul pierdut, dar trebuie să o faceți cât mai curând!

Mi se par cele mai potrivite rujuri pentru evenimente importante sau pentru zilele haotice, când nu avem foarte mult timp pentru a ne reîmprospăta machiajul.

Acest gen de rujuri au un aplicator specific gloss-urilor și o textură lichidă în primă fază, urmând ca la scurt timp după aplicare să se usuce și să capete un aspect mat pe buze.

Rujurile sunt, cu siguranță, cele mai numeroase produse din mica mea “trusa” de make-up.  Preferatele mele sunt rujurile lichide, mate și de ceva timp am dezvoltat o mini colecție a acestora.

O bună perioadă de timp le purtam zi de zi. Acum lucrurile s-au mai schimbat puțin pentru că am început să iubesc și gloss-urile.

Chiar dacă mai am și alte rujuri lichide mate, acestea au devenit preferatele mele datorită texturii lor.

Pe lângă rezistența îndelungată, acestea nici nu-mi usucă buzele foarte tare, spre deosebire de alte rujuri de acest fel. Aplic de multe ori un balsam de buze și am grijă să le exfoliez regulat și nu mai am nicio problemă cu deshidratarea.

Vorbind de rezistență, pot să mănânc și să beau pe parcursul zilei și să rămână pe buze cel puțin 8 ore. Se mai șterge foarte puțin în partea interioară a buzei, însă pe restul suprafeței rămâne intact. Într-adevăr, dacă rujul e deschis de ceva vreme își pierde proprietatea de a persista timp îndelungat, iar dacă depășește perioada de valabilitate, respectiv 6 luni, tinde să-și schimbe și consistența și să nu mai devină mat după aplicare.

Dacă mai sunt necesare sau nu alte introduceri, asta nu știu, dar știu că azi vă povestesc despre toate nuanțele din colecția mea de rujuri Boys’n Berries așa că-i dăm drumul!
Am rămas fidelă lor de fiecare dată când îmi doresc rezistență pe parcursul unei zile pline sau pentru diverse evenimente.

Eu am 8 rujuri din această gama, fiind disponibile 18 nuanțe în total. Le găsiți pe toate pe Make-Up Shop și în magazinele Kendra. Eram clasa a XII-a când mi-am cumpărat primele două rujuri din gamă, respectiv Chastity și Mera, iar pe parcurs au mai urmat și altele, pe unele le-am recumpărat.

SHY – 06

Este cea mai deschisă nuanță din gamă și cea mai dificilă din punctul meu de vedere. Mie nu mi se potrivește purtată ca atare, însă am purtat-o de multe ori cu un creion nude ceva mai închis pe suprafața buzelor. Este o nuanță foarte deschisă și nu prea se potrivește cu pigmentul pielii mele, însă funcționează de minune ca produs de mixare. L-am folosit de multe ori să deschid nuanța unui alt ruj și este un produs interesant, mai ales pentru make-up artiști pentru că poți obține cu ajutorul lui nuanțe inedite.

CHASTITY – 05

Aceasta este o nuanță plină de amintiri pentru mine, fiind preferata mea la momentul achiziționării. Am purtat foarte mult acest ruj în perioada clasei a XII-a, fiind una dintre primele achiziționate, ce m-a convins să mai încerc și altele. Este o nuanță de roz prăfuit, extrem de naturală, ce a mers de minune cu machiajul meu de la balul de absolvire. Este o nuanță foarte potrivită atât pentru un machiaj de zi, cât și pentru unul mai puternic, de seară, o nuanță ce inspiră feminitate cu siguranță.

RED SONJA – 09

V-am pomenit puțin despre această nuanță în unul dintre articolele precedente, în care celebram rujul roșu. Pentru mine este nuanța de roșu perfectă, care mi se potrivește cel mai bine și pe care am căutat-o timp îndelungat. Nu voi mai adăuga alte detalii din lunga mea căutare, căci am scris aici tot, dar trebuie să știți că reunește două elemente extrem de importante, și anume rafinamentul unui ruj roșu și rezistența.

ARIA – 10

Aria este o nuanță cu totul deosebită, întrucât îmbină cu succes ideea de mov misterios, fiind cumva purtabil pentru un număr mult mai mare de persoane, nefiind deloc strident. Este o nuanță ce poate să fie purtată cu succes și ziua, dar pentru cele care nu sunt atât de curajoase, este o culoare ideală pentru un look de seară. Mi-a plăcut această nuanță deoarece nu mai găsisem nimic similar la momentul respectiv și dă un aspect de voluptate buzelor.

SUN GIRL – 14

Așa cum spune și numele, nuanța aceasta instigă la vacanță și soare. Evident, se potrivește de minune și în zilele de iarnă, fiind o nuanță foarte caldă și naturală, un nude cu o tentă de portocaliu discret. De fiecare dată când port rujul acesta îmi vine să zâmbesc constant.

SIN – 18

Sin este o nuanță provocatoare de mov foarte închis. Într-adevăr, este o nuanță mai puțin accesibilă și pentru a fi purtată cu succes necesită o coordonare foarte bună cu outfit-ul. Trebuie să aveți mare grijă la piesele alese deoarece poate părea ușor vulgar în anumite contexte. Mie îmi place foarte tare această nuanță, îmi pare rău că nu am mai multe ocazii să-l port.

MERA – 07

Mera a fost cea mai apropiată nuanță de roșu înainte să descopăr Red Sonja, deși este mai mult un corai. Este o nuanță foarte versatilă, potrivită pentru orice anotimp, ce conferă luminozitate și căldură chipului.

SILHOUETTE – 15

Nu în ultimul timp, nuanța mea preferată din gama de rujuri lichide mate Boys’s Berries – Silhouette. Este nuanța mea naturală preferată, fiind un nude ceva mai pigmentat. Se potrivește foarte bine majoritatea persoanelor, fiind mai mereu out of stock. Dacă v-am spus despre Chastity că ne leagă multe amintiri, imaginați-vă cum este cu Silhouette-ul, deoarece cred că l-am recumpărat de 4 ori și nu cred că mă voi opri aici. Se potrivește cel mai bine în orice context și este my go to lipstick!

Vă spuneam că sunt în total 18 nuanțe disponibile pe Make-Up Shop, așa că vă atașez o poză cu swatch-urile de la ei de pe site.

Sper că v-a plăcut articolul și că vi s-a părut util!

Sunt curioasă dacă voi ați încercat vreun ruj din gama All Day Matte și care este nuanța voastră favorită, așa că abia aștept comentariile voastre!

Mă poți susține în competiția Digital Divas votând Life with Bianca în categoria Young Divas in Beauty Blogging aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *